Verbes – Iere groupe

Pentru că iată, împreună cu clasa aIVa, am ajuns la verbele de prima grupă din franceză, am zis să avem o discuție importantă: despre cum putem să ne împrietenim cu Gramatica Limbii Franceze, o bună prietenă a Gramaticii Limbii Române căci în multe privințe cele două se comportă la fel. Ca în orice prietenie ar fi bine să ne cunoaștem pe îndelete și de aceea, studiul, dragi copii, este cel mai indicat.

Însă nu trebuie să vă speriați: studiul nu este anost atunci când îl faci din plăcere, când adaugi ceva amuzant sau plăcut, totul devine mai incitant.

Noi ne-am gândit să ne facem propria cărticică: Mon livre de conjugaison. Am tăiat o foaie în două și apoi am lipit-o pentru a o lungi. Am îndoit-o ca pe un acordeon și i-am scris frumos titlul pe prima pagină.

pizap.com1

Iată-ne pregătiți să o scriem. Am început cu verbul JOUER pizap.com1 Am scris pronumele în ordine-le învățasem înainte printr-un joculeț cu o minge mică – apoi radicalul verbului (jou) apoi am adăugat terminațiile (-e,-es,-e,-ons,-ez,-ent).

Singuri am scris și verbul CHERCHER pizap.com2, după același model (je cherche, tu cherches, il/elle cherche, nous cherchons, vous cherchez, ils/elles cherchent)

pizap.com2

A urmat MANGERpizap.com3 (la care am observat ca toate terminațiile se termină în e, ceea ce ne ajută la pronunție GE, în afară de -ons, drept pentru care am mai adăugat un e la radical-nous mangeons)

În cele din urmă AIMER ❤ (Am vorbit despre faptul că începe cu o vocală, și atunci e-ul de la JE se sperie, pleacă și face cu mâna – apostroful și despre s-ul care la fel se sperie între două vocale și zzzzz-ie de frică: nous aimons, vous aimez pizap.com4)

pizap.com3

Cărticica nu s-a încheiat și nici orele noastre în care urmează să folosim verbele în context.

Grammaire: vieille dame qui a toujours ses règles.

 

Advertisements

En avant la musique

Am continuat-o tot într-o veselie, căci duminică am fost la Operă. Baletul Albă ca Zăpada și cei șapte pitici ne-a încântat și ne-a destins. Frumusețea costumelor, ingeniozitatea decorurilor, grația dansatorilor au făcut ca totul să fie un frumos basm la care am privit extaziați. Mulțumim Operei Române pe această cale pentru frumoasa zi de duminică.

opera_CFL_21_02_2016

Am fost foarte atenți căci piesa noastră de Crăciun a fost chiar Blanche Neige et les sept nains qui attendaient Noel. Astfel încât de abia am așteptat să apară piticii, căci îi cunoșteam bine pe Prof, Atchoum, Timide, Joyeux, Grincheux, Dormeur et Simplet. În cazul în care vă interesează piesa, potrivită pentru începători la limba franceză îmi puteți scrie.

pizap.com14562170084991

-Miroir magique aux murs, qui a beauté parfaite et pure ?
– Célèbre est ta beauté majesté. Pourtant, une jeune fille en loques, dont les haillons
ne peuvent dissimuler la grâce et la beauté est, hélàs, encore plus belle que toi…
– Décris la moi… Apprend moi son nom…
– Lèvres rouges comme la rose, cheveux noirs comme l’ébène, teint blanc comme la neige.
– Blanche Neige !

 

 

 

De la musique avant toute chose

Am avut o trusă de instrumente muzicale cu care ne-am distrat de minune -mulțumim Ioana (http://www.pro-edu.ro/trusa-de-instrumente-muzicale-set-cu-19-instrumente.html). Un agogo uriaș, un baton de pluie, claves, maracas, triangul, un mini-acordeon, o tamburina, ne-au încântat cu sunetele lor. La început am închis ochii și rând pe rând am ascultat câte un instrument și am încercat să ne concentrăm pe sunet și să ne dăm seama cu ce seamănă. Am descoperit sunete de apă, de pietricele, de lemn, de șerpișor, de uși, de clopoței….Apoi am învățat numele instrumentului. Am povestit cum în trecut oamenii le foloseau ca să alunge spiritele rele, să cheme spiritul bun și să se bucure de el. Am încercat să facem și noi întocmai, să cântăm, să ne ascultăm unii pe ceilalți pentru a produce o armonie. La sfârșit am jucat un memory muzical.

Ca să ne mai destindem ne-am făcut niște măști cu care ne-am jucat.

pizap.com14558732896541

Apoi, ne-am întors la discuțiile noastre despre memorie și despre ce folosim pentru a memora lucruri (creierul, ochii, urechile) pentru a ne juca distractivul Chicken cha cha cha de la MindLab, un joc de memorie care ne place atât de tare.

pizap.com14558752589491

La musique donne une âme à nos coeurs et des ailes à la pensée.

Un coeur en papier

pizap.com14556112965961

Ne-am bucurat intens de vremea de afară și după mai multe ture de telefoane (american și fără fir:) ne-am întors ca să vorbim despre inima noastră. Am vorbit despre inima ca organ, cat de mare este, cum arată și la ce ne folosește și apoi de inima ca suflet. Am spus cat de mare este și ce găsim acolo, ce sentimente, ce lucruri si ce oameni. Unele inimi erau mari cât noi, altele cât o galaxie.

DSCN1914

DSCN1915

DSCN1916

DSCN1917

DSCN1918

DSCN1921

Astfel au prins contur încetul cu încetul și emoțiile și sentimentele din ele: fericirea, tristețea, furia, timiditatea, amuzamentul și bineînțeles, iubirea.

pizap.com14556119210061

À coeur vaillant, rien d’impossible.

 

 

Orasul 3D

Cum vremea a fost posomorâtă am avut mai puține ieșiri. În sediu, înconjurați de lucruri dragi și cărți interesante,ne-am gândit să construim un oraș tridimensional.

Așa că ne-am și pus pe treabă. Am luat câte o foaie de bloc de desen pe care am așezat pătrate și triunghiuri, astfel încât să construim căsuțe și blocuri.

colaj1Am avut tot felul de hârtii colorate, unele decupate din reviste, cu diverse texturi și modele. În timp ce inevitabil dezordinea începea să se creeze,

colaj2

au apărut și primele căsuțe, primele blocuri, chiar și un mall:

colaj3

Cu ajutor, am făcut un contur la căsuțe și apoi le-am decupat. Planșele rezultate le-am lipit una în spatele celeilalte astfel încât să creăm orașul pe înălțime.

colaj4

Rezultatul a fost spectaculos și îndrăgit.

pizap.com14546622050211

Il y a un plaisir particulier à regarder une ville, si banale que puisse être la vue.

Broscutele – top top top

Iată că soarele mai iese aproape în fiecare zi. În parc alergăm, ne jucăm, ne dăm in leagăn, pe balansoar, în tobogane. Jucăm tot felul de jocuri: în țara lui HAHA sau Sticluța cu otravă.

in parc

În plus, într-o poveste despre broscuțe care sar, vrăjite de o vrăjitoare rea să rămână lipite pe frunze și salvate de regele lor, am învățat despre rănduri și coloane, orizontală, diagonală și verticală.

foi pe jos

Am vorbit despre cum ne-am simțit când cineva era trist, dacă noi ajutăm pe cineva sau suntem ajutați și ne-am jucat draguțul joc Salvează broscuțele de la Mindlab:)

jocul

Les hommes ont le pouvoir d’accomplir les plus grandes choses. Ils peuvent construire leur vie, en créer d’autres ou aider celle des autres à se construire. On ne vit jamais seul. La solitude est une illusion.

A,a,a – acum e toamna da

oct 20După mai multe activități, cu alfabetul, de citit povești, de jucat Salata Grecească, de jucat cu cuburile, de făcut fișe cu litere, cu numere, și tot felul, iată că a venit randul unui cântecel pe care să îl învățăm, voi în cunoașteți?

A, a, a, acum e toamnă, da!

 A, a, a, acum e toamnă, da!

Frunza-n codru-ngălbenește,
Iarba-n câmp se veștejește,
A, a, a acum e toamnă da!

E, e, e, plăcută vreme e!
Mere, prune, nuci şi pere,
Noi avem după plăcere.
E, e, e, plăcută vreme e!

I, i, i, veniţi copii la vii!
Strugurele must se face
Şi nouă mustul ne place,
I, i, i veniţi copii la vii!

O, o, o, se duc cocorii-n stol.
Se duc cuci şi rândunele,
Şi ne pare rău de ele,
O, o, o, se duc cocorii-n stol!

U, u, u, a venit și frigu’.
Toamna rodnică-a trecut,
Haine groase ne-am făcut,
U, u, u, a venit și frigu’.

Citiţi mai departe despre A, a, a, acum e toamnă, da! | Tărâmul lui Andilandi http://andilandi.ro/amintiri-dintr-o-altfel-de-copilarie/a-a-a-acum-e-toamna-da/#ixzz3p6qkecaz

La végétation s’arrête, elle meurt ; nous, nous restons pour des générations nouvelles, et l’automne est délicieuse parce que le printemps doit venir encore pour nous.