Ziua Ursului Polar

A fost pe 27 februarie, iar noi ne-am hotărât să o sărbătorim artistic. Mai întâi am citit despre ursului polar, (ne)cunoscutele Știați că:

  • Urșii polari trăiesc la polul Nord, în oceanul Arctic și nu la polul sud în oceanul Antarctic. Aceștia nu trăiesc alături de pinguini tocmai pentru că se află la celălalt pol față de aceștia. Cuvantul ARCTIC provine din cuvântul grecesc ce denumește chiar URSUL și Antarctic s-ar traduce exact fără urs. Urșii polari pot fi găsiți și în Alaska, Canada, Groenlanda, Rusia și Nordul Scandinaviei.
  • Acești giganți sunt echipați cu lăbuțe frontale cu degetele lipite ajutându-i să înoate usor și cu viteză. Urșii polari pot înota până la 9 km pe oră și până la distanțe de 150km
  • Blana nu este chiar albă deși toată lumea trăiește cu această impresie. Foliculii blăniței unui urs polar reflectă lumina din jurul lor și cum aceștia de cele mai multe ori sunt înconjurați de zăpadă, automat și blana lor pare a fi albă. Daca ați văzut un urs polar mergând pe pământ uscat sau prin zone lipsite de zăpadă cu siguranță ați observat o culoare bej-muștar. În schimb pielea acestuia este de culoare neagră.
  • Hrana principală a unui urs polar este foca. Aceasta este bogată în grăsimi ajutându-l astfel să ia în greutate pentru a trece cât mai ușor peste iarna polară.
  • În general se poate spune ca urșii polari sunt animale individuale, ei își duc traiul singuri, în afara perioadelor de împerechere.
  • Puii sunt foarte mici și vulnerabili la naștere, ei sunt complet orbi, iar blana nu este deloc deasă, fiind mai degrabă fină și greu de numit în acest caz blană. Dupa primele 4 săptămâni de viață, puii de urs polar „fac ochi” deci îi deschid, însa se vor deplasa singuri abia de la vârsta de două luni și ceva.
  • Ursul polar nu are alți dușmani în afară de cei mai de temut dușmani ai tuturor animalelor și anume omul. Subliniem acest lucru deoarece omul este singurul prădător al urșilor polari, aceștia din urmă fiind vânați pentru grăsimea abundentă pe care o au și unii și pentru carne.
  • Chiar dacă este cel mai mare exemplar din specia urșilor, el are cei mai mici dinți, însă și cei mai ascuțiți, adaptați la hrana pe care trebuie să o consume.
  • Dorm cât de mult pot, pentru a-și păstra energia în perioadele în care găsesc cu greu mâncare. Au capacitatea de a dormi chiar și în timpul viscolelor. Sapă gropi în pământ sau în gheață și permit zăpezii să îi acopere ca o pătura. Vara tind sa doarmă pe blocurile de gheață.
  • Urșii polari, nu numai că sunt buni înotători, ei au și un miros foarte bun, un auz aproape perfect și desigur că pot simți prada și de la 30 de kilometri distanță.

Dacă doriți planșe pentru a le ascunde prin clasă, iar copiii să le găsească, sunt în documentul de aici: ursulpolar

Ne-am pregătit de creație. Am avut nevoie de :

  • planșe de desen
  • acuarele, pensule, apa
  • urși polari de diverse tipuri
  • foarfece
  • pahare de plastic și șervețele
  • folie de plastic
  • aracet

urspolarpregatire1

Am pictat mai întâi cerul polar. Pe fundul unui pahar am pus un servețel și l-am lipit pe foaie pentru a crea soarele polar. Am adaugat banchiza, peste care am pus folie de plastic, iar apoi am pus ursuleții pe care i-am decupat.Rezultatul a iesit superb!

urspolar2

Dar cel mai mult ne-am distrat cu un experiment: Probabil te întrebi cum reușesc urșii polari să se încălzească și să supraviețuiască temperaturilor scăzute. Acest lucru se întâmplă datorită stratului gros de grăsime, care se află sub piele. Grăsimea acționează ca o izolație, protejându-i de frig și menținând constantă temperatura corpului.

Pentru experiment am avut nevoie de:

  • pungi cu fermoar de la IKEA de două mărimi, 3 mari și 1 mici
  • 1 cutie mare de margarină
  • un bol de plastic cu apă rece
  • gheață (opțional)

Am umplut pungile mici cu margarină si le-am aranjat intr-o pungă mai mare, astfel încât atunci când băgăm mâna în apă rece să simțim exact cum simte ursul polar.

pizap.com14568236281621

 

L’ours conduit les âmes de ceux dont il croise le regard à l’épicentre des mystères polaires.

Michel Onfray, Esthétique du pole nord

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s